Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SPRIJINI PE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 132 pentru SPRIJINI PE.

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp ... opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor și mergea adânc în pământ. — Ce este aceasta? întrebă Costin pe călăuz. — Astă groapă n-are fund; se zice că merge până la măruntaiele pământului. Ea nu de mult s-a ivit, și ... când cu piciorul, când cu brațul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine, de fiecare bolovan, de fiecare creangă, până ce, în fine, ajunse pe coama stâncii. Apoi, răsuflându-se adânc, el începu a trage cu funia la sine pe tovarășul său din vale! — Ia sama și nu te teme! strigă el. Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care ... picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în vine și un văl negru i se puse ...

 

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!

... Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și ... o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilțul cela? Nici așa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, și de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliță. Și-odată la cașcaval, lasă, n-are el nevoie să-l învețe alții ce să facă cu dânsul ... în fund, iar câinele o șterge sub divan; numai șoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui. Stăpânul intră; obosit de muncă, își aruncă pălăria pe ...

 

Mihai Eminescu - Satira I

... o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră ... fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într ... sub frunte-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea ceriul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

... o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră ... fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într ... sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Romanța

... Ştefan Octavian Iosif - Romanţa Romanța de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Trecea în cîrjă sprijinit       Pe ulița pustie, Și-n caterincă, ostenit, El învîrtea necontenit       O veche melodie. Era un cîntec ce-l știam       De-acasă, dintr-o sară... Cum l ... noi, acasă, iară... Și-atîtea lucruri s-au ivit       În mintea mea cu dînsul ! Dar cînd bătrînul gîrbovit Sfîrși romanța, m-a lovit       Pe

 

Emil Gârleanu - Nadișanca

... din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril conul Gavrilaș. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat, pe măsura lui, din iarmaroc de la Frumoasa, o nadișancă nouă-nouță, pe toate părțile cu flori asemănătoare cu cele de pe lăzile de Brașov, de care casa boierului era plină, ca pe atunci. Un an întreg și-a plimbat boierul soția, pe coana Casuca, linișteasc-o Dumnezeu, în nadișanca trasă de căluțul sprinten, învârstat de niște hamuri rusești cu alămuri și canafuri. După acest an fericit, coana ... a speriat, s-a coborât repede și s-a dus în grajd. Calul ridică încet capul, închise ochii și-și sprijini

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

... și nu știu cum se făcea că pînă și porcul, care orișicum se găsea în elementul lui cel mai natural, devenise și el melancolic. Așezat pe căpătîie, lîngă ușa pivniței, singur un butoi, în rotunzimea lui cercuită, părea vesel știind poate că, oricît de întunerec e afară pe ziua aceasta ploioasă, tot mai întunerec trebuie să fie înăuntru, în întunecimile hrubei. Singur el stătea, cercuit în fier, ca un Prometeu, și nu era ... îl predispunea la vesele gînduri, într-o perpetuă stare de echilibru, căci el cap, pentru a putea fi amețit, nu are, precum nici pe picioare nu se sprijină. Visa cu beatitudine și cu dispreț la gintea aceasta pe care apa o adusese la starea aceea de decepționism în care se găsea. Divinul alcool din el îi dădea toate visurile, soarele ce nu mai ... niciodată de la pămînt năzuiră spre cer, mîndrii ce nu consimțise niciodată să se înjosească se vulgarizau, patricianul păun cu egreta lui de pietre scumpe pe creștet fraterniza cu domestica gintă laolaltă, cocoșul își pierduse tot imperiul și se clătina ca un sultan decrepit în fața cadînelor lui nedumerite. Cineva ascuns ... ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... și ca apoi, toate aceste zgomote răzlețite adunîndu-le, cu ele să întregească o simfonie dulce ori un zgomotos marș de biruință ; de departe, venind pe sub crengi, un glas de fanfară străbătu încet, încet, se potoli și apoi, călătorind parcă pe sub pămînt, reîncepu mai tare, apropiindu-se mereu. Mîna tatei s-a ridicat lin către vizitiu, și în amurgul dulce leagănul trăsurei a ... aer și răniră cuprinsul. Și atunci, izvorînd de sub crengi, o întreagă armată în aurul firetelor, o lume întreagă de oameni și cai, purtînd lumini pe dunga epoletelor și pe tăiușul spezelor, umplu șleaul. În capul lor, un general bătrîn, pe un cal negru înflorit tot de spumă, apăru pe jumătate întors, sprijinit în scările lucitoare, și făcu un semn ridicînd un fulger cu spada. Alămurile tăcură pripit și muzica aceea dulce, ca tăiată de ... prin codrul străvechi de stejar, ducînd alaiul lui la moarte. Gesturile lui corecte arătau parcă prea puțin obișnuința de a mînui o spadă, pe a căreia lucire, desigur, nu înflorise încă pata sîngelui. Mîna lui se pusese pe ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... viață ca să dea pietrei, cuvinte dulci ca să dea vieții, nu cumva să dispară dunga de lumină ce avea s-o facă dar veșniciei. Pe amîndouă le iubea Hipparc, căci una era refluxul celeilalte ; pe amîndouă le iubea deopotrivă, căci una era continuarea celeilalte în timp și în spațiu : pe amîndouă le iubea, căci erau întruparea sufletului lui de om și de artist. Sfioasă, domoală și liniștită, venea acum marea să cînte subt terasa lui ... și mai furioase parcă băteau în schelăria de lemn și se cățărau, unul după altul, ca să vadă frumusețea Didonei. Dar a clădi pe nisip sau pe valuri este totuna, și șubreda jucărie fără temelii, non-sensul acesta înjghebat din funie și din lemn, ce purta sculptat pe proră un ochi deschis ca talisman, își desfăcu obosită încheieturile netrainice, aruncînd o floare abisului. Albă și frumoasă plecase zvelta triremă, lunecînd ca o lebădă ... ajutor străbătură, deznădăjduite rugăciuni fluturară, albe veșminte luciră o clipă ca niște giulgiuri luptând cu strălucirea spumei... Vesel însă trecu funebrul uragan, oprindu-se acum pe-o creastă, acum pe ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

... ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă ­ Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe ... s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două apa, ea poartă o păreche: Pe Sarmis, craiul tânăr din Getia cea veche, Mireasa-i în picioare, frumoasă ca o zână, Stetea și pe-a lui umăr își sprijină o mână. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu ... în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amândouă, Lăsând pe spate capul...,,Copile! n-o să mântui? Căci fioros de dulce, pe buza ta cuvântu-i ... Și cât de mult ridici tu, în gând pe ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță

... le poate face... Bătrâna pierdu sfiala și răbdarea și se răsti cât putu: — Neghiniță, ci tacă-ți gura și vin să te văd! Și pe loc se-auzi un țâșt ca de lăcustă și un bâzâit ca de albină. Bătrâna simți pe mână o picătura caldă. — Iacătă-mă și pe mine!... Biata femeie facu niște ochi mari cât toate zilele și se miră toată de ce văzu pe mână, că cerul de i s-ar fi deschis nu s-ar fi minunat mai mult. Neghiniță era frumos ca o piatră scumpă; și era ... Neghiniță, ție-ți trebuie un an ca să umbli cât altul umblă într-o zi. — Da? Ei, nu e așa deloc. Eu mă las pe-o adiere și plutesc ca pe apă, și mă mlădii pe apa vântului ca pe valurile mării. Ba uneori întrec rândunelele ca o săgeată de argint. — Ce bucurie pe unchiașul meu, zise bătrâna, când o afla că are și el un copil. Deseară o să se îmbete de bucurie. — Ba e vorbă, răspunse ... în arie. Ia să vezi cum îi dau eu la arie, fără bici, fără nimic. Unchiașul, minunat, îl duse la arie. Cum ajunse, Neghiniță sări pe ...

 

   Următoarele >>>